cred într-un început de teroare
într-un denunţ tardiv
ca un hohot de râs care se învârteşte
în mintea fiecăruia
vrem un drog puternic
îl prizăm pe rând
suntem altfel
suntem aceiaşi
ne incubăm în propria inimă
locul de care ne temem
vrem o linişte în care
să se audă doar paşii noştri
în timp ce ne privim de la o fereastră
întunecată cum trecem strada grăbiţi
fiecare zi seamănă tot mai mult
cu joaca unui fetiţe
care rupe membrele micuţe ale
păpuşilor de plastic apoi le aliniază
în faţa ei şi le priveşte cu ochii mari
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu